Despre asociatie

Asociaţia de turism din Baile Herculane – ATBH

CREDO

Credem in resursele noastre de a ne reinventa. Vrem bun gust la Baile Herculane, vrem zambete, vrem tonus, vrem stare buna. Vrem ce vor si turistii nostri. Credem in filozofia lui „daca vrei, poti”.

CINE SUNTEM?

Suntem un catalizator pentru evolutia armonioasa a proiectelor de  business  cu  final fericit pentru dezvoltarea locala. Suntem arhitectii comunicarii acestor proiecte si emitatorii mesajelor  de  reverenta pentru turistii romani si straini.
Scopul ultim al mixului fericit intre proiectele de dezvoltare si cele  de  comunicare ? Turisti care la finele sejurului sa devina ambasadori ai statiunii milenare.

MISIUNE

Pledam pentru o statiune balneara redesenata in spiritul armoniei. Pentru o  marketare  isteata a potentialului, avand drept  consecinta  constructia unei statiuni a diversitatii. Stim ca nu e imposibil sa ne gandim  la spatii pentru cosmopoliti si clubberi, unde ritmul sa faca legea,  dar si la spatii pentru detasare;  la oaze pentru familii care-si doresc rasfat  pentru  copii, si la zone pentru distractii fara limite; la zone pentru tratament si la locuri pentru boemii incurabili.

Cu gandul la un turist tot mai sofisticat, ne preocupa standardele pensiunilor, hotelurilor si standardele serviciilor. Stim ca oaspetii nostri isi doresc mai multa verdeata si mai mult rasfat pentru retina. Asa ca peisagistii, arhitectii talentati si designerii de noua generatie vor deveni consultantii nostri de suflet. Stim care ne sunt problemele si acesta este primul si cel mai important pas in gasirea solutiilor.