Sarbatori Fericite si La Multi Ani !

Sarbatori Fericite si La Multi Ani !
La fiecare sfârșit de an privim plini de speranță către anul care vine. În fiecare decembrie ne dorim un an mai bun pentru noi și pentru cei dragi. Speranțele dau putere, dar este important ca ele să și prindă contur, pentru ca oamenii să aibă puterea să-și păstreze încrederea !
Va dorim ca sarbatorile de iarna sa va aduca sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor !

Aquaparc în valoare de zece milioane euro la Băile Herculane

Primăria din Băile Herculane a organizat licitaţia pentru lucrările la proiectul ce prevede construirea unui Aquaparc.

Proiectul, în valoare de zece milioane euro, va da o altă dimensiune turismului din Caraş-Severin, a declarat marţi, la Reşiţa, preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.

‘Acest proiect cred că va da o altă dimensiune turistică şi de agrement staţiunii, acolo unde se continuă, încet-încet, reabilitarea mai multor hoteluri care, din cauza unei privatizări nefericite, realizată în 2002, au rămas în paragină’, a afirmat Frunzăverde.

Parcul acvatic va fi situat pe Platoul Coronini din oraşul-staţiune şi va avea, potrivit proiectului, 750 de locuri în interior şi 850 în exterior. Finalizarea lucrărilor ar putea creşte numărul turiştilor în staţiunea Băile Herculane cu 50 la sută, încă din prima lună de funcţionare, apreciază iniţiatorii proiectului.

Sursa: money.ro

business-forum.ro

 

Proiect pilot pentru modernizare

Guvernul a adoptat astăzi Acordul de cofinanţare privind realizarea proiectului-pilot „Dezvoltarea urbană integrată în vederea reabilitării şi modernizării destinaţiilor turistice Borsec, Băile Herculane şi Sulina„, semnate la Bucureşti, în data de 11 octombrie 2011, potrivit unui comunicat al MDRT. Au mai fost adoptate, de asemenea, Hotărârea pentru aprobarea Memorandumului de înţelegere între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Principalul rezultat al acestui proiect va fi crearea unui plan strategic de dezvoltare integrat pentru fiecare din cele trei localităţi selectate, care va ajuta MDRT să identifice ariile prioritare de intervenţie, planurile de acţiune specifice pentru fiecare localitate, precum şi cerinţele pentru investiţii ulterioare, luând în considerare resursele publice şi private, scrie Agerpres.
La finalizarea proiectului, aceste trei localităţi vor beneficia de un plan local de dezvoltare bazat pe necesităţi concrete şi prioritizate, cu obiective măsurabile şi cu un sistem de monitorizare capabil de a evalua etapizat realizările şi de a repera ariile care necesită intervenţii ulterioare.

sursa Capital.ro

Revelion 2012 pe Cerna

În staţiunea de pe Valea Cernei au intrat în linie dreaptă pregătirile pentru întâmpinarea turiştilor care au ales să îşi petreacă aici sărbătorile tradiţionale sfârşitului de an. Marea majoritate a unităţilor turistice care organizează noaptea Revelionului 2012 au încheiat pregătirile, asigurându-şi necesarul pentru sărbători. Pachetele oferite sunt în funcţie de specificul locaţiei, dar în general pornesc de la 3 zile de cazare cu demipensiune sau pensiune completă, masa de Revelion şi cina festivă din prima zi a Noului An. După cum ne-a precizat Mariana Molnar – preşedintele Asociaţiei de Turism din Băile Herculane, până în prezent gradul de ocupare al locurilor pentru noaptea Anului Nou este de 80 la sută la nivelul staţiunii, însă până la sfârşitul anului vor fi ocupate toate locurile, char dacă unităţile turistice vor oferi doar cazare. Turiştii care vor întâmpina Noul An pe Valea Cernei vin din întreaga ţară, însă cei mai mulţi sunt, ca şi în anii precedenţi, turiştii din Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj.
Scris de Paul-Sever Smadu in Turism / 18.12.2011

sursa Radio Resita