Proiecte turistice

Scris de Paul-Sever Smadu in Turism / 29.10.2010
La Pensiunea “Magic” din Băile Herculane a avut loc astăzi şedinţa Asociaţiei de Turism din oraşul de pe Valea Cernei, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind activitatea turistică din staţiune, precum şi modalităţile prin care staţiunea de pe Cerna trebuie si poate fi promovată. Membrii asociaţiei au hotărît că se impune conceperea şi elaborarea unui pliant de prezentare a staţiunii, pentru informarea turiştilor, care să cuprindă date despre băile termale, piscinele de pe raza staţiunii, traseele turistice şi programele de vizitare a mănăstirilor şi obiectivelor turistice din zonă. De asemenea, s-a analizat posibila finanţare din fonduri de la comunitatea europeană a unui proiect care vizează promovarea staţiunii pe măsura 5.3 care este deschisă pînă la 10 noiembrie şi a fost prezentat proiectul “indicatoare de semnalizare” propus spre validare de conducerea asociaţiei, referitor la montarea unor indicatoare de direcţionare spre obiectivele turistice din staţiune. La finalul şedinţei, membrii asociaţiei au semnat un memoriu care va fi înaintat conducerii administraţiei publice locale şi Poliţiei oraşului Băile Herculane, memoriul cuprinzînd problemele cu care asociaţia s-a confruntat pe parcursul sezonului turistic şi care în marea lor majoritate au fost semnalate de către turiştii care şi-au petrecut vacanţa pe Valea Cernei.