Proiect pilot pentru modernizare

Guvernul a adoptat astăzi Acordul de cofinanţare privind realizarea proiectului-pilot „Dezvoltarea urbană integrată în vederea reabilitării şi modernizării destinaţiilor turistice Borsec, Băile Herculane şi Sulina„, semnate la Bucureşti, în data de 11 octombrie 2011, potrivit unui comunicat al MDRT. Au mai fost adoptate, de asemenea, Hotărârea pentru aprobarea Memorandumului de înţelegere între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Principalul rezultat al acestui proiect va fi crearea unui plan strategic de dezvoltare integrat pentru fiecare din cele trei localităţi selectate, care va ajuta MDRT să identifice ariile prioritare de intervenţie, planurile de acţiune specifice pentru fiecare localitate, precum şi cerinţele pentru investiţii ulterioare, luând în considerare resursele publice şi private, scrie Agerpres.
La finalizarea proiectului, aceste trei localităţi vor beneficia de un plan local de dezvoltare bazat pe necesităţi concrete şi prioritizate, cu obiective măsurabile şi cu un sistem de monitorizare capabil de a evalua etapizat realizările şi de a repera ariile care necesită intervenţii ulterioare.

sursa Capital.ro