Revelion 2012 pe Cerna

În staţiunea de pe Valea Cernei au intrat în linie dreaptă pregătirile pentru întâmpinarea turiştilor care au ales să îşi petreacă aici sărbătorile tradiţionale sfârşitului de an. Marea majoritate a unităţilor turistice care organizează noaptea Revelionului 2012 au încheiat pregătirile, asigurându-şi necesarul pentru sărbători. Pachetele oferite sunt în funcţie de specificul locaţiei, dar în general pornesc de la 3 zile de cazare cu demipensiune sau pensiune completă, masa de Revelion şi cina festivă din prima zi a Noului An. După cum ne-a precizat Mariana Molnar – preşedintele Asociaţiei de Turism din Băile Herculane, până în prezent gradul de ocupare al locurilor pentru noaptea Anului Nou este de 80 la sută la nivelul staţiunii, însă până la sfârşitul anului vor fi ocupate toate locurile, char dacă unităţile turistice vor oferi doar cazare. Turiştii care vor întâmpina Noul An pe Valea Cernei vin din întreaga ţară, însă cei mai mulţi sunt, ca şi în anii precedenţi, turiştii din Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj.
Scris de Paul-Sever Smadu in Turism / 18.12.2011

sursa Radio Resita